Sterilitatea este definită ca incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după 12 luni de raporturi sexuale regulate și neprotejate. În România, aproximativ unul din şase cupluri suferă de infertilitate, iar această afecţiune începe să se întâlnească tot mai des la populaţia între 28 şi 38 ani, conform ultimelor statistici. Ce este infertilitatea rămâne, însă, o întrebare tot mai frecvent auzită în zilele noastre.
Eșecul concepției generează o serie de probleme socio-emoționale, sentimente de vinovație, inutilitate, izolare socială, având ca rezultat scăderea randamentului socio-profesional și apariția de tensiuni în cuplu. Statistica arată că 40% dintre cuplurile infertile prezintă factor etiologic feminin, pentru 40% etiologia este masculină și pentru restul de 20% o combinație a factorului feminin și masculin.
Atunci când medicul practician se confruntă cu infertilitatea, el trebuie să abordeze și să investigheze ambii parteneri. Se vrea a fi „regula de aur” și nimic nu trebuie omis.
ABORDAREA STERILITĂȚII
Abordarea sterilității necesită de multe ori o muncă în echipă, din care nu vor lipsi: medicul generalist, endocrinolog, ginecolog, urolog, internist și de laborator, toți aceștia ajutând atât la precizarea diagnosticului cât și la conducerea tratamentului.
Evaluarea cuplului infertil trebuie să țină seama de toate verigile procesului de concepție: ovulația, transportul tubar al ovulului, producția și viabilitatea spermatozoizilor, eliberarea în vagin la momentul oportun, receptivitatea mucusului cervical, fertilizarea și receptivitatea uterină pentru implantare.
Infertilitatea masculină
În general, prima investigație în cadrul unei infertilități este spermograma. Este o analiză relativ simplă, puțin costisitoare, neinvazivă și rezultatul se obține într-un timp scurt. Ea va preciza din start capacitatea fertilă a bărbatului exprimată în numărul de spermatozoizi, mobilitatea și morfologia lor.
Dacă aceste rezultate sunt în limite normale, următoarele investigații (care sunt mai multe, complexe și de multe ori laborioase) se vor îndrepta spre factorul feminin al cuplului.
Dacă spermograma nu este însă normală, vor urma o serie de investigații menite să detecteze cauza modificărilor spermogramei. Pentru aceasta este nevoie de consult urologic și /sau endocrinologic. Se vor efectua dozări hormonale: Testosteron, Testosteron liber, SHBG (globulina de legare a hormonilor sexuali), FSH, LH, Prolactină, Estradiol, hormoni tiroidieni, corticosuprarenalieni, etc în funcție de recomandările medicului endocrinolog.
Dacă se constată modificări ale acestora se va face un tratament endocrinologic adaptat dereglării hormonale constatate. Dacă analizele hormonale sunt normale se va apela la un consult urologic complex care să excludă eventuale obstrucții congenitale sau dobândite ale ductelor deferente, afectarea prostatei (infecții/inflamații), un eventual varicocel sau defecte anatomice ale penisului. Dacă consultul urologic nu evidențiază cauza, se va apela la o serie de alte explorări paraclinice cum ar fi: testele imunologice, testul postcoital, dozarea anticorpilor antispermatozoizi și eventual biopsia testiculară.
Infertilitatea feminină
În paralel cu investigarea infertilității masculine se impune și testarea unei eventuale infertilități feminine care poate avea mai multe cauze.
Se poate începe cu determinările hormonale în diferite perioade ale ciclului menstrual: dozări de estradiol, FSH, LH, Progesteron, SHBG, Prolactină, Testosteron, DHEA-S, 17-hidroxiprogesteron, hormoni tiroidieni, hormoni corticosuprarenalieni, etc., în funcție de recomandările medicilor endocrinolog și ginecolog.
În paralel se pot face testările pentru aprecierea permeabilității trompelor uterine, stării fiziologice a colului uterin și endometrului (este importantă excluderea unei endometrioze). Astfel, în multe situații devine importantă ecografia regiunii genitale, histerosalpingografia, biopsia de endometru, laparoscopia. Dacă în urma tuturor acestor examinări complexe nu se poate stabili cauza infertilității feminine, se vor efectua și determinările imunologice, în special dozarea anticorpilor antispermatozoizi.
În ceea ce privește infertilitatea feminină, tratamentul poate cuprinde atât terapia cauzală cât și alte măsuri: inductori de ovulație, inseminare artificială, fertilizare in vitro, transferul de embrion, etc.
Alegerea terapiei adecvate depinde de o serie de factori care corespund nevoilor cuplului infertil. Acești factori includ eficiența relativă a mijloacelor terapeutice, complexitatea și costul diferitelor variante de tratament, vârsta femeii și opțiunile personale și emoționale.
În plus, terapia trebuie să fie abordată secvențial, să nu excludă posibilitatea de concepție spontană și să țină seama de raportul cost-beneficii-riscuri.
